Prezentare generala:
Grupul de presa Adevarul Holding a solicitat TreeWorks refacerea prezentei online in ,,navei amiral”, cotidianul Adevarul, cel mai citit ziar quality din Romania.
TreeWorks a oferit un set de servicii complexe bazate pe platforma TreeWorks Online Publishing, incepand cu servicii de strategie online si design creativ, structurare a informatiei si implementarea propriu-zisa a solutiilor.
In mai putin de noua luni de la lansare, numarul de vizitatori unici ai site-ului Adevarul.ro a crescut cu aproximativ 53% de la 562.004 vizitatori unici in luna octombrie 2008 la 859.081 in luna iunie 2009 (confirm trafic.ro). Site-ul Adevarul.ro a depasit concurenta in luna iunie, pozitionandu-se pe locul 11 in clasamentul sectiunii Stiri/mass-media al Trafic.ro in timp ce publicatii ce fac parte din trusturi cu o larga capacitate de promovare online cum ar fi Cotidianul (Realitatea-Catavencu) si Jurnalul National (Intact) s-au pozitionat pe locuri inferioare, locul 14 si respectiv 18.
Obiective:
Pentru ca intelege nevoia publicatiilor de a-si intari prezentele online, Adevarul Holding a dorit ca noul site Adevarul.ro sa ofere cititorilor sai o platforma online complexa, impartita in mod coerent pe sectiuni usor de accesat, care sa urmeze un design integrat, modern si lizibil.
Solutia:
Site-ul este astfel structurat incat sa ofere pe pagina home cele mai importante stiri, comentarii, analize politice dar si materiale exclusiv marca Adevarul. Celelalte rubrici ale site-ului Adevarul.ro sunt: actualitate (regionala, nationala), sport, financiar, international si societate.
Adevarul.ro este dezvoltat pe o platforma Content Management System marca TreeWorks si reuneste toate facilitatile web 2.0 de care un site media ar putea avea nevoie. TreeWorks a realizat, folosind platforma sa de Content Management System, un website complex, ale carui sectiuni sunt usor de innoit prin intermediul unei interfete administrative care poate fi folosita fara cunostinte specializate in domeniul calculatoarelor.
TreeWorks a realizat pentru Adevarul Holding atat noul site al publicatiei “Adevarul”, cat si un sistem intranet complex care gestioneaza activitatea a peste 1.000 de angajati.